Memorialul “Iuliu Maniu – făuritor de țară” a fost inaugurat la Șimleu Silvaniei

Duminică, 5 februarie, la Şimleu Silvaniei, oraşul în care s-a născut marele ţărănist a avut loc festivitatea de inaugurare a Memorialului “Iuliu Maniu – făuritor de țară”.
La manifestare au participat autorități publice locale și județene, sculptorul care a realizat lucrarea, Nicu Mihoc, secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, alți invitați și un numeros public.
Artistul care a realizat statuia lui Iuliu Maniu (ce este reprezentat stând pe un jilț) a dorit sa evidențializeze trăsăturile și expresivitatea pe care Iuliu Maniu le avea la vârsta de 45 de ani, în anul 1918.

***
Iuliu Maniu a fost ofițer de artilerie în Regimentul 26 Artilerie al armatei austro-ungare. Ca sublocotenent de artilerie, a participat la lupte atât pe frontul rusesc, cât și pe cel italian. Astfel, cu Regimentul 13 austro – ungar, în calitate de comandant de baterie, a participat la luptele de pe frontul italian, inclusiv cele de la râul Piave din Italia, un punct de cotitură în istoria modernă a Italiei. S-a impus în scurt timp ca lider al românilor din regiment și mai apoi al tuturor celor din armata austro – ungară, fiind catalizatorul constituirii armatei naționale în Transilvania din ofițeri și soldați români ce până atunci au făcut parte din armata imperială. A fost nepot al lui Simion Bărnuţiu a cărui denumire istorică o poartă astăzi Batalionul 315 Artilerie.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1