Căpitan George SAVA

Căpitanul George Sava face parte din categoria tinerelor cadre militare care dau dovadă de dedicare și abilități incontestabile de lider. Cariera militară a lui George Sava are o traiectorie constant ascendentă, iar în portofoliul profesional se regăsesc, deja, distincții precum Emblema de onoare a Forţelor Terestre şi Emblema de merit ,,În Slujba Păcii”, clasa a III-a. Specializat în arma „Rachete şi artilerie antiaeriană”, s-a remarcat la scurt timp în unitatea în care a fost repartizat la finalizarea academiei, câștigându-și imediat respectul camarazilor și statutul de profesionist al armei. Echipa de artileriști formată de căpitanul George Sava a reușit o premieră în istoria Poligonului de trageri sol-aer Capu Midia obținând media 10 la tragerile antiaeriene de luptă. În ciuda faptului că se află în prima parte a carierei  militare, militarul George Sava are două misiuni în Afganistan. Pentru modul de îndeplinire al misiunilor în teatrul de operații a fost recompensat cu Medalia NATO-Non Article 5. Cei care îl cunosc pe George Sava spun că se remarcă prin spirit ingenios și inițiativă.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1