Caporal Emil-Alexandru Pîs

 

S-a remarcat prin profesionalismulul cu care abordează activitatea de zi cu zi din cadrul subunității în care este încadrat, o companie de infanterie destinată ca rezervă pentru teatrele de operaţii din Kosovo şi Bosnia-Herţegovina. A executat șase misiuni la „Joint Multinational Readiness Center”, Hohenfels, Germania, unul dintre centrele de excelență în care militarii români se pregătesc împreună cu cei aliați pentru executarea  misiunilor în domeniul securității colective.

În acest context, i s-au pus la încercare îndemânarea, forţa, rezistenţa la efort fizic şi intelectual prelungit, dovedind că poate îndeplini sarcinile încredinţate cu distincţie şi curaj. De fiecare dată a făcut cinste structurii militare pe care o reprezintă. Ca simbol al aprecierii față de modul cum se implică în activitățile de instrucție, în anul 2016, i s-a acordat distincţia internaţională „Training excellence - Ready for War". În acelaşi an, a fost câștigătorul competiției „Soldatul anului” la nivel batalion .

Camaradul nostru a dovedit că abilităţile sale profesionale se extind dincolo de nivelul de executant, fiind un militar competent şi reuşind să creeze un mediu de lucru bazat pe încredere, o echipă unită şi performantă în jurul său, capabilă să își îndeplinească, întotdeauna, obiectivele ordonate.

 

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1