Căpitan Daniel TREFAŞ

 

Aprilie, 2017, Campionatele Europene de Gimnastică Artistică. Evenimentul sportiv are parte de un moment aparte: militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina” care au fost răniți în teatrele de operații înalță pe catarg drapelele naționale ale campionilor la gimnastică. Printre luptătorii îmbrăcați în ținută de deșert și căpitanul Daniel Trefaș. Din dorința de a acumula experiență, a plecat în prima misiune pe când era sublocotenent. În Afganistan. În timpul unei patrule avea să fie rănit de un dispozitiv exploziv improvizat. „(…) nu aş schimba nimic. Accidente se întâmplă” declara într-un interviu militarul la doi ani distanță de la producerea incidentului. Continuă să servească sub culorile Drapelului Național cu aceeași determinare, servind drept model și etalon pentru camarazii săi. După cum însuși declara, de mic copil a dorit să se facă militar şi nu ar schimba pentru nimic în lume această profesie. Absolvent al Colegiului Militar Liceal din Câmpulung Moldovenesc și al Academiei Forțelor Terestre, căpitanul Daniel Trefaș s-a specializat în arma geniu, dar și-a îmbogățit portofoliul profesional și cu studii în domeniul științelor politice și leadership-ului organizațional. A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn de război pentru militari, Emblema de Onoare a Statului Major General și Emblema „Onoare Armatei României” cu însemn de război.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1