Colonel Vasile Ioan OLAH

Detaliul fundamental al personalităţii camaradului nostru trecut mult prea devreme în rândurile Oștirii îngerilor, este acela că a fost un expert al armei tancuri și auto. Putem spune, fără să greșim, că Vasile Olah a fost unul dintre cei mai buni ofiţeri specialişti de tancuri şi auto pe care că i-a avut Armata României. Vasile Olah și-a început cariera militară, în anul 1991, în funcția de comandant de pluton la un depozit de muniții, ultima poziție ocupată fiind cea de comandant al unui batalion de sprijin logistic. Ofițerul a participat la diferite misiuni internaționale în teatrul de operații Afganistan, sarcinile sale circumscrindu-se, în general, sprijinului pe linie logistică. S-a implicat permanent și direct în tot ceea ce a însemnat activităţi organizate în interiorul cazărmilor şi în afara acestora. A contribuit fundamental, în garnizoana Bistrița, la marcarea unor evenimente cu mari semnificații pentru istoria românilor, însă cu predilecție s-a concentrat pe manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri şi a Primului Război Mondial. De asemenea, s-a preocupat de cunoașterea și recunoașterea publică a efortului militarilor în demersul lor profesional, de imagine a unităților din compunerea Brigăzii 81 Mecanizate.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1