General-maior (r.) Ioan MANCI

La mijlocul lunii august 2016, în centrul Clujului, Divizia 4 Infanterie Gemina, cu trupe și Drapele de Luptă ale unităților și marilor unități din jumătatea de nord a României, sărbătorea cu fast împlinirea unui centenar de la momentul semnării de către Regele Ferdinand I al României al Decretului de înființare a celei dintâi structuri ale sale, Armata a 4-a (de Nord). În fața clujenilor și a reprezentanților autorităților politico-militare naționale, în fruntea diviziei, la o sută de ani de glorioase fapte de arme, se găsea cel de-al 50-lea comandant, actualul general-maior (r.) Ioan Manci. Unii spun că a fost o interesantă potrivire de date, alții că a fost destin. Noi nu îi contrazicem nici pe unii, nici pe alții. Știm însă sigur că personalitatea lui Ioan Manci este una de anvergură: militar cu o evoluție de excepție prin toate etapele carierei profesionale, autor de manuale, cadru didactic de nivel universitar și, nu în cele din urmă, un bărbat împlinit în mijlocul unei frumoase familii. E dificil de creionat în câteva rânduri pe cel care, în 2009, a fost Senior naţional şi şef al echipei române a Comitetului mixt româno-irakian pentru implementarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Irak și care, pentru mulți ani, a fost comandantul unora dintre cele mai importante brigăzi mecanizate ale Armatei Române.

Vă prezentăm, mai jos, CV-ul generalului-maior Ioan Manci, din perioada în care a fost comandant al Diviziei 4 Infanterie Gemina.

Data şi locul naşterii:14.02.1960, Beudiu, jud. Bistriţa Năsăud.

  • Studii:
  • Liceul militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc jud. Suceava, 1975-1979;
  • Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 1979-1982;
  • Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1988-1990;
  • Master „Managementul relaţiilor internaţionale şi afacerilor comunitare”, Facultatea de Istorie şi

Filosofie, Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca, 2003-2005;

  • Doctor în ştiinţe militare, 2010.

 

  • Cursuri:
  • Curs comandanţi companii, Făgăraş, 1986;
  • Curs de perfecţionare a pregătirii cadrelor didactice militare, Bucureşti, 1987;
  • Curs de limbă engleză, Sibiu, 1997;
  • Curs pentru ofiţeri de stat major nivel brigadă, Army Brigade Course, Centrul regional de pregătire

NATO&PfP, Bucureşti, 1998;

  • Curs de pregătire observatori militari ONU Hammelburg, Germania, 1999;
  • Curs postuniversitar de conducere Joint Staff Course, Centrul regional de pregătire NATO&PfP,

Bucureşti, 2001;

  • Programul de Formare Continuă, Studii de Securitate şi Apărare, Facultatea de Ştiinţe politice

şi Administrative, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj- Napoca, 2002-2003;

  • Curs Joint organizat de Statul Major al Forţelor Aeriene, Bucureşti, 2005;
  • Curs Joint organizat de Statul Major al Forţelor Navale, Constanţa, 2005;
  • Curs postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică, Colegiul de Război din Universitatea

Naţională de Apărare, Bucureşti 2006;

  • Curs de perfecţionare în comunicare şi relaţii publice, Bucureşti 2006;
  • Curs scurt de limbă engleză, Baza militară BORDEN, CANADA, 2007;
  • Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe

ale Educaţiei, Universitatea Bucureşti, 2007;

  • Colegiul Naţional de Apărare: curs de nivel înalt "Securitate şi Bună Guvernare", Bucureşti, 2010

 

  • Funcţii îndeplinite:
  • Comandant pluton elevi, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi “Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 1982-1987;
  • Comandant companie elevi, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi “Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 1987-1988;
  • Şef al cercetării la “Regimentul 227 Mecanizat”, Someşeni, 1990-1991;
  • Comandant Batalion Infanterie în cadrul “Regimentului 227 Mecanizat”, Someşeni, 1991;
  • Ofiţer 2, Secţia Operaţii Armata a 4-a “Transilvania”, Cluj-Napoca, 1991-1995;
  • Şef Stat Major al Batalionului 227 Infanterie “Gl. Gheorghe Avramescu”, Someşeni, 1995-1999;
  • Comandant al Batalionului 227 Infanterie “Gl. Gheorghe Avramescu”, Someşeni, 1999-2004;
  • Şef Stat Major al Brigăzii 81 Mecanizată, Bistriţa, 01.06.2004-31.05.2006;
  • Comandant al Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”, Iaşi, 01.06.2006 – 26.02.2009;
  • Comandant al Brigăzii 81 Mecanizată, 26.02.2009 - 30.06.2010;
  • Locţiitor al comandantului Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, 01.07.2010-22.01.2015;
  • În 23 ianuarie 2015 a fost numit comandant al Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”.

 

  • Ordine şi medalii:
  • Emblema de onoare a Forţelor Terestre;
  • Emblema de onoare a Statului Major General;
  • Emblema de onoare a Armatei României;
  • Ordinul "Meritul Militar" clasa a III-a;
  • Ordinul "Virtutea Militară" în grad de "Cavaler";
  • Crucea Transilvană a Arhiepiscopiei Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului şi Mitropoliei

Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului;

  • Medalia "Meritul Militar" clasa a III-a;
  • Medalia Naţională "Pentru Merit" în clasa a III-a;
  • Emblema de Merit "În Slujba Păcii" clasa a III-a.

 

  • Experienţă internaţională:
  • Co-director, WISEFORESIGHT 04;
  • Co-director, WISEFORESIGHT 05;
  • Senior naţional reprezentativ şi şef al echipei române din cadrul Comitetului mixt

româno-irakian pentru implementarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României

şi Guvernul Republicii Irak, Teatrul de Operaţii Irak ”Faza a IV-a”, 2009.

 

  • Limbi străine:
  • engleză.

 

Situaţia familială:

  • căsătorit, o fiică şi doi nepoţi.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2