General de brigadă inginer Ioan MUREŞAN

 

Generalul de brigadă (r.) inginer Ioan Mureşan s-a născut la data de 17 iulie 1955, în localitatea Cetan, comuna Vad, judeţul Cluj. A urmat cursurile liceale la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Dej (prima clasă suprareală), în perioada 1970-1974; în continuare, a urmat Academia Tehnică Militară, profil ingineri de blindate şi automobile, în perioada 1974-1979, mai târziu în anul 1989 Cursul postacademic „Mentenanţa echipamentelor militare”, iar în anul 2003, Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducerea strategică. În viaţa civilă, a absolvit Cursul Managementul Organizaţiei la Universitatea „Babeş-Bolyai”, în anul 2002, iar în anul 2006, Cursul de limba engleză, în Borden - Ontario, Canada.

După absolvirea Academiei Tehnice Militare, şi-a desfăşurat activitatea în diferite unităţi militare şi comandamente de mari unităţi din garnizoanele Oradea, Bistriţa şi Cluj-Napoca, iar în anul 2003, a fost numit comandant al Bazei 4 Logistică „Nord”. De la 1 noiembrie 2009, a îndeplinit funcţia de comandant al Bazei 4 Logistică „Transilvania”. În conformitate cu Decretul prezidenţial numărul 995 din data de 28.11.2013, comandantul Bazei 4 Logistică ,,Transilvania” şi al Garnizoanei Dej, generalul de brigadă inginer Ioan Mureşan a fost trecut în rezervă, începând cu data de 01.12.2013.

A dovedit reale calităţi de manager, afirmându-şi în toate funcţiile îndeplinite capacitatea de asigurare a coeziunii unor grupuri şi colectivităţi umane mari. A avut disponibilităţi pentru dialog constructiv atât în interiorul colectivului militar, cât şi în relaţiile cu comunitatea locală şi diverse instituţii. Spirit deschis, novator, a fost iniţiator al unor proiecte benefice în plan socio-cultural, cu efecte vizibile în zona de responsabilitate a Bazei 4 Logistică „Transilvania”.

Decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de cavaler în anul 2000; în anul 2007, i s-a conferit „Emblema de Onoare” a Armatei Române şi Emblema de Onoare” a Forţelor Terestre pentru merite deosebite în activitatea militară. A fost decorat, de asemenea, cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de ofiţer, în anul 2010, iar în anul 2011, i s-a conferit „Emblema de Onoare” a Statului Major General pentru merite deosebite în activitatea militară. În anul 2012, i s-a conferit „Emblema de Merit” în serviciul Armatei Române clasa a III-a şi „Emblema de Onoare” a Logisticii, respectiv „Emblema de Onoare” a Forţelor Navale, în anul 2013. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 60 din 08 iulie 2011, i s-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare” al municipiului Dej.

 

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1