Plutonier adjutant Emanuel RUSU

Disciplină, performanță, cunoaștere. Sunt atributele activității plutonierului adjutant Emanuel Rusu. Bineînțeles, la toate acestea se adaugă multă muncă și efort susținut. Emanuel Rusu își obține primul grad de militar în urma absolvirii absolvirii Școlii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri Piteşti. Originar din Vatra Dornei, o localitate cu tradiții în istoria vânătorilor de munte, Emanuel Rusu ajunge să se numere și el printre „cavalerii florii de colț", ocupând funcția de comandant grupă vânători de munte. La aceasta s-au mai adaugat, printre altele, comandant piesă aruncător 82 mm și comandant grupă cercetare, ajunând ca în prezent să fie subofițer de stat major în domeniul Operații. De-a lungul carierei de până acum, s-a specializat prin numeroase cursuri civile și militare: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Universității Babeş-Bolyai, masterat în Managementul Securităţii în Societatea Contemporană, curs de instructori SUA, precum și curs controlori aerieni în poziţie înaintată la Şcoala de Aplicaţii a Forţelor Aeriene. Profilul militarului este completat și de o vastă experiență în teatre de război, participând în trei misiuni internaționale în Afganistan.

 

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1