General de brigadă Dragoș-Dumitru Iacob

Generalul de brigadă Dragoş-Dumitru Iacob a fost numit în funcţia de Şef al Direcţiei Instrucţie şi Doctrină la Statul Major al Apărării în luna februarie 2018. În cei 25 de ani de carieră militară, generalul de brigadă Iacob Dragoş-Dumitru a ocupat diferite funcţii în unităţile din compunerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, astfel: comandant pluton tancuri, comandant companie tancuri, ofiţer de stat major regiment tancuri, ofiţer de stat major brigadă tancuri, ofiţer de stat major divizie infanterie, comandant batalion tancuri, şef secţie Instrucţie divizie de infanterie, locţiitor şef Instrucţie şi doctrină la Statul Major al Forțelor Terestre, comandant brigadă infanterie mecanizată și Şef al Direcţiei Instrucţie şi Doctrină la Statul Major al Apărării (în prezent).

Generalul de brigadă Iacob Dragoş-Dumitru este născut la data de 23 iunie 1972, în localitatea Paşcani, judeţul Iaşi şi este absolvent al Liceului militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în anul 1990. A continuat studiile militare ale Institutului Militar de Tancuri, Piteşti, în perioada 1990-1993, ofiţeri, arma tancuri, fiind şef de promoţie. În paralel cu îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor pe care a fost încadrat după absolvire, a parcurs diferite forme de pregătire (cursuri de carieră şi specializare în ţară şi străinătate) corespunzătoare treptelor ierarhiei militare ca ofiţer de tancuri şi ofiţer de stat major la diferite eșaloane militare. În anul 2006, a absolvit cursurile interarme ale Facultăţii de comandă şi stat major din cadrul Universității Naționale de Apărare, ca şef de promoţie.

În perioada în care fost comandant al Batalionului 814 Tancuri (2007 – 2010), unitatea a fost decorată cu Emblema de onoare a Forţelor Terestre și a primit drapelul de identificare şi denumirea onorifică „Mihai Vodă”. Batalionul a preluat tradiţiile Regimentului 5 Tancuri care, la rândul său, este continuatorul tradiţiilor Regimentului 4 Roşiori „Regina Maria”.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1