General-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu

 

Clujean de pe lângă Cîmpia Turzii, Ovidiu-Liviu Uifăleanu s-a născut la data de 30 iunie 1969; este căsătorit şi are un copil. A absolvit Liceul Militar „Mihai Viteazul”, după care a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Tancuri şi Auto „Mihai Viteazul” din Piteşti, „Academia de Înalte Studii Militare” din București. De asemenea, pe linia pregătirii profesionale, militarul Ovidiu-Liviu Uifăleanu a absolvit „Cursul post universitar de operaţii în sprijinul păcii” şi cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securitaţii naţionale „Securitate şi bună guvernare". Pe lângă studiile efectuate în ţară, a absolvit „Cursul de politică şi concepte NATO” în Germania, „Cursul privind legislaţia conflictelor armate” în Turcia şi „Colegiul de Război al Trupelor de Uscat” în SUA.

Pe parcursul carierei militare de până acum, a participat la trei misiuni internaţionale (două în Afganistan şi una în Bosnia-Herțegovina) şi a îndeplinit numeroase funcţii dintre care amintim doar câteva: la început de drum a încadrat funcţia de comandant pluton, respectiv companie la Regimentul 52 Tancuri. Între 2006 - 2009, pe atunci maior, a îndeplinit funcţia de comandant al Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor” cu care a participat la misiunea ISAF din Afganistan (2007), unde a condus un efectiv de circa 500 de militari. În perioada 2014-2015, a fost numit comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" şi avansat la gradul de general de brigadă (avea doar 45 de ani). În anul 2015, a fost numit la comanda Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est până în 2017, iar din luna august a acestui an, până în prezent, ocupă funcția de şef al Statului Major al Forţelor Terestre, cea mai importantă categorie de forțe ale Armatei României.

Pentru modul profesionist în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu şi pentru experienţa acumulată de-a lungul carierei militare, generalul maior Ovidiu Uifăleanu a primit numeroase distincţii şi decoraţii militare.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1