Deplasare tactică, manevră, foc și ruperea luptei. „Cea mai bună grupă”

„Cea mai bună grupă”, ziua a doua. Plutonierul major Matyas Hunyadi (Batalionul 811 Infanterie „Dej”), plutonierul Ovidiu Toderici (Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”), plutonierul Ionuț Teletin (Batalionul 634 Infanterie „Petrodava”) și plutonierul Andrei Pintea (Batalionul 151 Infanterie „Războieni”) își adună, fiecare, subordonații pentru a le transmite ultimele ordine și precizări pentru a doua zi a competiției. Îi așteaptă o deplasare rapidă în teren variat, pe o distanță de 14 kilometri. Totul sub un cer amenințător de plumburiu (în cele din urmă s-a dovedit că vremea le-a fost aliat, ploaia a venit numai după ce probele s-au încheiat).

Grupele părăsesc cazarma Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” din Zalău la intervale de 15 minute. Ghidați doar de câteva repere pe hartă, infanteriștii trebui să găsească drumul cel mai scurt spre poligonul Crasna. Orientarea în teren și priceperea în interpretarea hărții vor face diferența de această dată. După aproximativ două ore, prima grupă ajunge la punctul final. Rând pe rând ajung și celelalte subunități. Te-ai aștepta să fie extrem de obosiți. Însă, după un moment de respiro și o ședință de instruire, sunt gata să treacă la următoarea etapă: trageri și ruperea luptei.

Coordonați de comandanții de grupe, militarii își distribuie muniția, organizează manevra, dispunerea la ținte, și retragerea din câmpul tactic. Acțiunea propriu-zisă se desfășoară cu rapiditate. După câteva minute, misiunea este indeplinită. Astfel i-a sfârșit și a doua serie de probe. Fără incidente. Clasamentul deja începe să se contureze, dar nu vom dezvălui niciun detaliu. Păstrăm surpriza.  

Text, foto: Cristina Toma

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2