Misiunile noastre încep cu momentul intonării imnului național și arborarea tricolorului pe catarg” – general de brigadă Nicolae Tonu, la ceremonia dedicată sărbătoririi imnului național, celebrată în Parcul Central din Cluj-Napoca

29 iulie, zona Centrului de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, Cluj-Napoca. Manifestările dedicate Zilei Imnului Național au debutat cu un concert al instrumentiștilor Muzicii Militare a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” susținut în foișorul din parc. Alături de cetățeni ai orașului, la manifestare au participat reprezentanți ai autorităților publice clujene, reprezentanți ai sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională de la nivel județean și militari ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, sub comanda locțiitorului comandantului diviziei, general de brigadă Nicolae Tonu.

Ceremonia închinată imnului național de anul acesta a avut în desfășurător o serie de secvențe inedite. În primul rând, în contextul marcării Centenarului Marii Uniri, la festivitate au fost invitați șapte concitadini ai urbei care în anul 2018 au împlinit (sau vor împlini) 100 de ani, fiind deodată cu Unirea. Doar trei dintre Centenari au reușit să ajungă la festivitate, celorlalți anii mulți ai vieții nepermițându-le delasarea în parc. Tuturor li s-au oferit drapele, insigne, flori și, nu în cele din urmă, respect și prețuire. Centenarii au fost realmente emoționați și impresionați. A fost o dovadă de recunoștință pentru care au manifestat, la rândul lor, recunoștință.

În al doilea rând, a fost pentru prima dată când, într-un astfel de spațiu public s-au intonat, de către instrumentiștii Muzicii Militare, imnurile naționale pe care le-a avut țara noastră în ultimii aproape două sute de ani.

Un alt moment deosebit al festivității a fost intonarea imnului „Deșteaptă-te române” de către un grup vocal alcătuit din cântăreți de operă, muzică de fanfară și folclor. Astfel, într-o interpretare originală, clujenii participanți la ceremonie au putut asculta vocile cântăreților de muzica populară Alina Ploae, Lucia Potra, Ionuț Suciu, Marcel Avram și ale artiștilor de la Opera Națională Română Cluj-Napoca, Lavinia Bocu și Dan Dumitrana.

Nu în ultimul rând, militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, prin reprezentantul comenzii marii unități, general de brigadă Nicolae Tonu, a înmânat tricolorul care a arborat pe cerul Clujului în anul 2018, până la 25 iunie – preziua de sărbătoare a Drapelului Național – prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș. Generalul de brigadă Nicolae Tonu a declarat: „având în vedere contextul dat de celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, sărbătoarea imnului este cu atât mai semnificantă. Pentru noi, ostașii acestei țări, valorile naționale au o încărcătură deosebită. Cu toții știm că misiunile noastre încep cu momentul intonării imului național și arborarea drapelului tricolor pe catarg. Fie că suntem în cazarmă, fie într-un poligon, fie într-o bază militară externă, cele două valori ne urmează indestructibil. De aceea, ne onorează ca azi, de Ziua Imnului, să fim cei care dăruiesc Drapelul Național al României care a fluturat pe cerul Clujului, în anul de grație 2018, la o sută de ani de la Marea Unire”.

Detaşamentul de onoare a fost constituit din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu” și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

***

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr.99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2