Eroii nu mor niciodată!

Eroii Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, căzuţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan, au fost comemorați , în data de 1 octombrie, în Baza Aeriană Militară Kandahar. Preotul militar Petru Both a oficiat o emoționantă slujbă de pomenire a sublocotenenţilor post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip, eroii care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului Naţional al României. Se împlinesc 8 ani de când cei doi ”șoimi” și-au pierdut viața, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HMMWV în care se aflau. Comandantul Batalionului 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților”, locotenent-colonelul Dan-Valer Orza: „ei vor rămâne veşnic vii în amintirea noastră, (...) jertfa lor ne obligă să fim şi mai puternici şi mai decişi în îndeplinirea misiunilor”. La această activitate au participat și comandantul Combined Task Force Red Warriors Eagles, locotenent-colonel Troy Mills și Vincent Simonetti, command sergeant major la aceeași structură. Dumnezeu să-i odihnească! Cinste şi onoare memoriei lor!

Text și foto: căpitan Andreea Bîrzu

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1