Manifestări dedicate Zilei Armatei României la Cluj-Napoca

 Cu prilejul Zilei Armatei României, astăzi 25 octombrie, a.c., la monumentul „Glorie Ostașului Român”, din Cluj Napoca a fost organizată o ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de  flori.  Prin activitatea de astăzi militarii aduc un omagiu  miilor de ostași români care și-au jertfit viața pentru a-și apăra patria.

Alături de militari, la manifestare au fost prezente numeroase oficialități, veterani de război, militari în rezervă sau retragere, precum și cetățeni care au dorit să marcheze această sărbătoare a noastră a tuturor celor care trăim și simțim românește.

După prezentarea semnificației zilei de 25 octombrie, susținută de locțiitorul șefului de Stat Major pentru operații al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, colonel Ștefan Toader, la monumentul  închinat „ostașului” a răsunat versul doinei de cătănie. Apoi, mâini firave de copilași au depus buchete de flori întru cinstirea memoriei soldaților cărora le datorăm „România întregită de astăzi”.

Activitatea s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare care a fost constituit din militari ai  Regimentului 50 Rachete Antiaerine „Andrei Mureșianu”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică ”Napoca”, Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive ”Vasile Dancu”, Grupării Mobile de Jandarmi „Ștefan Cicio Pop” Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” Cluj și Muzicii Militare a garnizoanei Bistrița.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1