Ziua Armatei României, sărbătorită în Kandahar

 

Afganistan, 25 octombrie.  În Baza Militară Aeriană Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României, la care au participat militari din Batalionul 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților”, Elementul Național de Sprijin, Echipa de consilieri TAAC-S și detașamentul Statului Major al Forțelor Aeriene. Activitatea s-a desfășurat în prezența Reprezentantului Militar Național, colonel Damian Zbranca, care a transmis mesajul Șefului Statului Major al Apărării. Ulterior, comandantul Batalionului 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților”, locotenent–colonel Dan–Valer Orza, a evocat semnificația zilei de 25 octombrie și faptele de eroism ale înaintașilor noștri, care, prin jertfa lor pe câmpul de luptă, au înnobilat sensul cuvintelor „onoare” şi „patrie”. Activitatea a continuat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor, ridicat în onoarea militarilor care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului Naţional al României. Ceremonia s-a încheiat cu acordarea de recompense militarilor din partea comenzii batalionului, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi devotamentul de care au dat dovadă pe timpul executării misiunii.

 

Text: căpitan Andreea Bîrzu

   Foto:  Caporal Cristian Anghelină

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1