Vizita unei delegaţii militare poloneze în Iaşi

În aceste zile, Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” a fost gazda unei delegeții din Forțele Terestre ale Poloniei, condusă de către colonelul Robert Kosowski, comandantul Brigăzii 17 Mecanizate ,,Wielkopolska”.

Cele două mari unităţi au fost unite de un singur om – Carol al II-lea, Regele României.  În anul 1937, Regimentul 57 Infanterie a primit numele de Carol al II-lea. La 20 mai 2017, 80 de ani mai târziu, Batalionul Logistic al Brigăzii 17 Mecanizate ,,Wielkopolska” a primit Drapelul Regimentului 57 Infanterie şi numele aceluiaşi rege român.

Scopul vizitei a constat în stabilirea premiselor unei viitoare cooperări între cele două mari unităţi.

Brigada 17 Mecanizată poloneză este prezentă în România de un an şi jumătate, mai exact în garnizoana Craiova, unde 250 de militari polonezi fac parte din brigada multinaţională a NATO şi se antrenează în comun cu militarii noştri.

 

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1