Vizită de suflet, plină de istorie vie
Reprezentanți 
din cadrul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au efectuat o vizită 
la Conacul Mareșalului Constantin Prezan, monument istoric și de arhitectură, în 
localitatea Schinetea, județul Vaslui, pentru a aduce un omagiu celui care a 
fost primul comandant al Armatei a 4 -a (de Nord), într-o perioadă în care 
Divizia 4 Infanterie „Gemina", aniversează, 106 ani de existență.
În curtea 
conacului, în prezența doamnei Olga Macarie, nepoata mareșalului Constantin 
Prezan, a subofițerului de comandă al diviziei, plutonier adjutant principal 
Cătălin Florin Rață și a maiorului Ionuț Suciu a avut loc rememorarea 
principalelor repere ale vieții și activității militare ale mareșalului, urmată 
de un tur al muzeului din incinta obiectivului istoric.
În semn de 
recunoștință față de omul și militarul Constantin Prezan și moștenirea istorică 
pe care acesta a lăsat-o în urma sa, doamnei Olga Macarie i-a fost oferit un 
tablou cu 3 simboluri de suflet.
 
Text: Oana Boier
Foto: Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”