Veteranul de război Victor Mezei, la un secol de 
viață  
 
În data de 5 decembrie, 
sublocotenentul în retragere Victor Mezei, unul dintre puținii veterani de război din 
Sălaj, a sărbătorit centenarul vieții sale.
Alături de familia sa,  la  eveniment 
au luat parte primarul municipiului Zalău, domnul Ionel Ciunt, reprezentantul 
Consiliului Județean Sălaj, domnul gl.mr.(rtr.) Crăciun Leucea, președintele 
Asociației Naționale a Veteranilor de război filiala Sălaj, domnul col. (rz.) 
Ioan Chichișan, comandantul Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” , 
domnul lt.col. Florin Mazere și preotul Bisericii Militare „Sfântul 
Ioan Botezătorul”, domnul părinte Ioan Gaga. 
Născut în 5 decembrie 1922 (dar înregistrat în 
actele vremii la 17 decembrie), în localitatea Racova (raionul Tășnad, astăzi, 
județul Satu Mare), slt.(rtr.) Victor Mezei a făcut parte din Regimentul 20 
Infanterie și a luptat pentru eliberarea României, Ungariei și a Cehoslovaciei, 
până la victoria finală. A căzut prizonier și a fost deportat într-un lagăr din 
Germania, unde a petrecut șapte luni. Domnul slt.(rtr.) Victor Mezei a fost 
decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 
1941-1945”.
La ceas aniversar, a primit din partea 
vizitatorilor o diplomă de recunoștință, o diplomă aniversară, o distincție,  o 
plachetă, un tort, o șampanie și un stimulent financiar. 
Din păcate sunt tot mai puțini 
veterani de război rămași să-și spună povestea de arme, și se cuvine să-i 
asigurăm în continuare de întregul nostru 
respect și considerație și să nu uităm că desăvârșirea unității naționale li se 
datorează în mare parte lor!                                                                         
                                            
  
                                                                  
 Text: Pop Adelina
Foto: Sabou Paul