Tabăra de instrucție pentru apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară
            În ultimele două săptămâni, militarii Companiei apărare CBRN din 
cadrul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", au desfășurat tabăra de 
specialitate în Poligonul de Instrucție pentru Apărare CBRN al Bazei de 
Instruire pentru Apărare CBRN din Câmpulung Muscel.
            Pe timpul taberei de instrucție au fost desfășurate activități 
specifice domeniului CBRN precum: 
cercetare chimică, prelevare probe, decontaminarea terenului și personalului, 
analiză și prognoză.
            Scopul acestei activități l-a constituit antrenarea și dezvoltarea 
capacității militarilor în lucrul cu aparatura de specialitate, modul de 
utilizare a echipamentelor de protecție individuală precum și  antrenarea 
structurii pentru executarea misiunilor specifice armei CBRN.
 
Text:Teodora 
Uifelean
Foto:Bg. 81 Mc.