Vizită de documentare la Brigada 61 Vânători de Munte ,,General Virgil Bădulescu"
     Joi, 15 iunie, la sediul Marii Unități din garnizoana Miercurea Ciuc, a 
avut loc vizita de documentare a studenților masteranzi din cadrul Universității 
Naționale de Apărare ,,Carol I".
      În cadrul vizitei de documentare studenții masteranzi au avut 
posibilitatea de a vedea materialele specifice vânătorilor de munte, prezentate 
la standurile din poligonul Jigodin, instalate pentru militarii rezerviști 
participanți la exercițiul MOBEX HR-CV-23 și o scurtă  prezentare a cailor 
Huțuli aflați în dotarea brigăzii.
     În cazarma vânătorilor de munte, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte 
,,General Virgil Bădulescu" colonel Nicolae-Gabriel Oros, le-a prezentat 
masteranzilor organizarea, rolul și misiunile brigăzii.
     La finalul vizitei, studenții masteranzi s-au întâlnit și cu colonelul 
Laurent Luisetti, comandantul Grupului de Luptă al NATO din România, aflat într-o 
scurtă vizită la sediul Brigăzii 61 Vânători de Munte ,,General Virgil Bădulescu".
 
Text și foto: Alin Trandafir