Ștafeta voluntarilor 
„Invictus România” a trecut și prin Arad, 
Bistrița, Dej, Lugoj și Vatra Dornei
În cadrul manifestărilor 
prilejuite de Ziua Armatei României se numără şi „Ștafeta Veteranilor”, ediția a 
X-a, o acțiune a voluntarilor „Invictus România”, ce are ca scop promovarea 
valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României din 
toate războaiele și este organizată pe trei trasee ale căror culori au fost 
alese simbolic după culorile Drapelului Național - albastru, galben și roșu.
Cel mai important moment al 
evenimentului va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 octombrie, la Carei, punctul 
final al celor trei trasee, unde ștafeta va încheia nobila sa misiune, 
prezentând simbolic onorul tuturor acelora care s-au jertfit pe câmpul de luptă 
pentru România şi poporul român.
La manifestarea sportivă dedicată 
eroilor neamului românesc participă alergători din viața civilă și militari în 
activitate, în retragere sau în rezervă, precum și militari răniți în teatrele 
de operații.
Un grup unit, zâmbitor, o 
inspirație pentru noi și pentru multi alții, militari și civili uniți în scop și 
în cuget, ne-au demonstrat și în acest an prin exemplul lor că respectul pentru 
veterani și pentru militarii răniți nu are limite.
Le urăm mult succes tuturor 
voluntarilor Invictus care s-au alăturat acestei provocări și îi felicităm 
pentru implicarea în acest proiect, prin care se aduce un omagiu înaintașilor 
noștri, pentru jertfa supremă pe care au făcut-o pentru țara noastră.
SACRIFICIUL IMPUNE RESPECT!
GO INVICTUS!
Text: Emanuel Gafița
Foto: 
#Brigada81Mecanizată
#Brigada61VM
#Batalionul183ArtilerieMixtă