În perioada 20-22 februarie, în localitatea Val Badia din Republica Italiană, 
se desfășoară competiția ICE PATROL, eveniment ce face parte din exercițiul 
internațional VOLPE BIANCA 24.
Competiția constă într-un exercițiu de antrenament în teren tip FTX, iar Armata 
României este reprezentată de către un detașament al Forțelor Terestre, din 
cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, format din 8 
militari.
În total, la acest exercițiu participă 14 patrule/detașamente, astfel: 13 
patrule italiene din cadrul trupelor alpine si 1 patrulă românească.
Exercițiul integrează mai multe momente/sarcini tactice specifice trupelor 
montane.
Aria de operații constă într-un traseu cu o lungime de aproximativ 17 km, în 
teren muntos puternic frământat, greu accesibil. 
Ceremonialul de deschiderea al activității a avut loc marți, 20 februarie, în 
prezența subsecretarului Ministerului Apărării – Isabela Rauti și a 
comandantului corpului de armată al trupelor alpine, generalul-locotenent 
Ignazio Gamba.
Text și foto: Gîrjob Răzvan