„Roza cercetașilor” și-a desemnat câștigătorii

 

Pe parcursul acestei săptămâni, în garnizoana Miercurea Ciuc, s-a desfășurat competiția sportiv-militară „Roza Cercetașilor”, etapa pe divizie.

Prima probă, ștafeta, a concis în parcurgerea unui traseu de 700 de metri, la mijlocul căruia militarii au aruncat la precizie două grenade de exercițiu, iar la finalul traseului militarii au predat ștafeta colegului următor.

A urmat proba de orientare în teren după azimut folosind busola, alergând din indiciu în indiciu contratimp.

Roza Cercetașilor s-a încheiat cu proba de anduranță, ce a constat în parcurgerea unui traseu montan de 15 kilometri în cadrul căruia militarii au susținut 4 probe de verificare, respectiv o tragere la precizie în poligon, menținerea unui foc aprins timp de două minute în câmp deschis, traversat în alergare o zonă contaminată CBRN (chimic-bacteriologic-radiologic-nuclear) purtând masca contra gazelor pe o distanță de aproximativ 200 metri și ultima probă al acestui traseu care i-a pus pe militari în situația de a căra pe targă un coleg „rănit” pe o distanță de 200 metri.

Astăzi, 5 septembrie, pe platoul Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu", gazda competiției, a avut loc premierea câștigătorilor. Cei mai buni cercetași ai diviziei și-au ocupat locurile pe podiumul clasamentului general astfel:

 

Locul I - Lotul Regimentului 317 ISR "Vlădeasa"

Locul II - Lotul Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu"

Locul III - Lotul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan"

 

Iar cel mai bun trăgător a fost desemnat plutonier major Mihail Dupu din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu.

 

Felicitări, tuturor participanților!

 

Text: Oana Hanga

Foto: Bg. 61 VM

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2