Resfințirea Bisericii Militare de Garnizoană din Bistrița
În data de 22 septembrie, la Bistrița, a avut loc un moment cu totul deosebit:
resfințirea Bisericii Militare de Garnizoană, un simbol al credinței și unității
spirituale în slujba neamului românesc. Slujba de Resfințire a Bisericii
Militare precum și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul
Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul
Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un ales sobor de arhierei,
preoți și diaconi.
Acest moment de înaltă binecuvântare s-a desfășurat în prezența loctiitorului
șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Daniel Pop,
comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Bogdan Cernat,
comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel
Cristinel-Dumitru Colibaba, foști comandanți ai brigăzii, comandanți de unități
și mari unități și alți distinși oaspeți.
Slujba de resfințire a fost un prilej de recunoștință pentru protecția divină și
pentru jertfa eroilor noștri militari. Biserica, simbol al credinței neclintite
și al speranței, rămâne un loc sacru pentru toți cei care au ales să slujească
patria sub Drapelul României.
Dumnezeu să binecuvânteze oștirea română și să ne călăuzească pașii în pace și
credință!
#CredințăȘiPatrie #ResfințireBiserică #Bistrița
Text: Teodora Uifelean
Foto:
Liviu Burtică