25 Octombrie – Ziua Armatei României, sărbătorită la Cluj-Napoca
Astăzi, de Ziua Armatei Române, ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință în
fața celor care au slujit țara cu devotament, curaj și onoare.
Fie că poartă uniforma în misiuni, în țară sau departe de casă, militarii apără
pacea și siguranța României și rămân dovada vie că dragostea de patrie nu se
spune, ci se trăiește.
În acest context,
militari din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au participat astăzi, 25
octombrie, la manifestările organizate în municipiul Cluj-Napoca, de ziua lor.
Ceremonialul militar și religios desfășurat la Monumentul „Glorie Ostașului
Român” din Piața Avram Iancu a inclus depuneri de coroane și jerbe de flori, în
prezența locțiitorului comandantului Diviziei 4 Infanterie
„Gemina”,
general de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, a prefectului județului Cluj, doamna
Maria Forna, a primarului municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, a
vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, domnul Florin Rațiu , a
militarilor activi, în rezervă și în retragere, precum și a cetățenilor care au
ales să fie alături de noi în această zi de profundă însemnătate.
Au prezentat onorul militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, ai Regimentului
50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, ai Batalionului 55 Comunicații și
Informatică „Napoca” și Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General
Grigore Bălan”.
De asemenea, militari din cadrul diviziei au prezentat onorul la Monumentul
Eroilor din Dealul Feleacului, în Comuna Feleacu.
La mulți ani, Armatei României!
La mulți ani tuturor celor care servesc sub Drapelul Național!
Text și foto:
Ștefan Szabo